Ofertă specială la cărțile-cadou de Paști de la editura Paideia și Ziarul Financiar

Publicat: 04/04/2018, 15:07
Actualizat: 04/04/2018, 15:52

Bucate, vinuri și obiceiuri româești – Toate rețetele în ediție jubiliară la 15 ani – Radu Anton Roman

Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).

Volumul este redactat în Ediție Jubiliară și conține admirabile reproduceri după picturi originale. Gabriel Liiceanu, experimentând febril între exotic și patriarhal, amestec periculos și suculent de senzații fruste și surprize inclasabile, Bejing, Paris și Caracal conciliate spectaculos, cu panașul de rigoare. Mihai Oroveanu, elaborat, dictatorial și gingaș, atent la ornamentică. La semitonuri și sub-gusturi, fără să neglijeze, la momentul oportun, percuția proteinei radicale. Mircea Dinescu, în sfârșit, invadator, viguros, acut, capabil, pe neașteptate, de delicatețuri narcotizante, de arome sub-luminale, dar și de viraje scurte, cu energice schimbări de registru, de natură să producă sub cerul gurii multicolore explozii.

Radu Anton Roman a fost înzestrat cu toate darurile creatorului baroc și ale consumatorului expert, el face parte din categoria acelora pentru care partea cea mai importantă a unei bucurii este comentariul. „A găti e a scrie. Nici o senzație nu e deplină, dacă nu devine cuvânt. Voluptatea de a povesti o mâncare și de a construi, în jurul paharului, zglobii piruete lirice justifică și amplifică plăcerile casei. Neobișnuită este investiția de efort, de salahorie, la care consimte R.A.R. pentru a documenta jubilația. Bucătăria e bibliotecă, arhivă, laborabor. Siestea e activitate de cercetare. Ponciful unității de grant a expresiei culinare autohtone în jurul sarmalelor și mititeilor, se spulberă pentru a face loc unei diversități feerice. Adevărului canonic i se substituie, salutar, sărbătoarea adevărurilor multiple, culese în fiecare sat, pe fiecare vale, ogradă cu ogradă. Suntem în plin postmodernism – vor spune câtiva universitari famelici. Aș! A se slabi! Suntem în plină tradiție, în tot ce are ea mai exuberant, mai firesc și mai apetisant”, conform lui Gabriel Liiceanu. Volumul reprezintă o invitație concretă la cunoaștere precum și la aprecierea hranei, dar de asemenea, poate fi un cadou exclusivist tuturor celor îndrăgostiți de viața frumoasă.

Comandă cartea aici

Ouăle de Paști – Artur Gorovei

Volumul de față reprezintă o primă încercare semnificativă de cercetare comparată a tradițiilor populare. Având ca punct de plecare prezența ouălor de Paști, a ouălor roșii, în folclorul românesc, autorul realizează incursiuni în etnologia europeană și asiatică pentru a contura valențe nebănuite ale unui obicei devenit simbol central al creștinătății.

Comandă cartea aici

Sarbatoarea Pastilor – traditii religioase, ritualuri si obiceiuri populare – Masa de Pasti

Toate bunătățile străbunicii zac în caiete prăfuite de rețete, abandonate. Ca să nu mai spun, cu jale mare, că marea bucătărie țărănească din România e încă nedescoperită! În aproape două sute de ani de existență modernă, s-au reușit (cu eforturi și sacrificii incredibil de inutile uneori) toate importurile culinare posibile, dar nimeni n-a încercat să afle ce era mai la îndemână: cât de bine, de spectaculos și de divers mâncăm noi, românii, de două milenii. De fapt, întreaga Românie e încă o țară ne-descoperită (nu numai gastronomic), iar bucătăria românească a rămas, datorită nepăsării și ignoranței vechi de două sute de ani, extrem de reginalizată, insulară, aproape inaccesibilă. (Radu Anton Roman).

Comandă cartea aici

Spațiul și timpul în tradițiile românești – ediție alcatuită de Antoaneta Olteanu

Avem un loc, azi numit România, o locuire, românii, și un timp al acestei locuiri, aproape două milenii dacă includem și etnogeneza. Aceste două milenii înseamnă un timp „anume”, definit de ritmurile în care se desfășoară viața locuitorilor, de calendarul în care ea este organizată, spiritual, religios, ritualic, domestic, colectiv sau individual, la muncă sau în sărbătoare.

Întreaga lucrare este o compunere foarte precisă cu privire la viziunea, gândirea și proiecția românilor cu privire la locul lor și la organizarea vieții lor în curgerea timpului. Este o încântare să participi la spectacolul inimaginabil al desfășurării acelei vieți după canoane reale.Cartea este poate cea mai importantă consemnare unitarăîn patrimoniul imaterial al poporului român, este o reconstrucție migăloasă a imaginii lumii după credințele și tradițiile populare românești în format monumental.

Comandă cartea aici

Despre editura Paideia

Editura Paideia este fondată în 1990 și are logo-ul editura cărților de cultură; este cunoscută prin lucrările sale de referință, cu caracter academic și formativ; a publicat peste 500 de titluri, dintre care multe cu renume maxim (exemplu pentru traduceri noi și ediții critice: epopeile homerice, scrieri presocratice, dialoguri platoniciene, Metafizica, Politica și Categoriile lui Aristotel, Dionisie Pseudoaeropagitul, gnostici, Philon din Alexandria, Abelard, Bacon și Locke, Descartes, Kant și Hegel, Heidegger, Bulgakov și Berdiaev, Rilke, Borges, Derrida.

Target-ul editurii este format din intelectualitatea tânără și de vârstă medie, activă în viața academică sau implicată în viața culturală; în percepție publică, Paideia este o editură necomercială, elitară și intelectualistă, care, spre deosebire de celelalte concurente, nu face concesii cărții de consum imediat și rezistă, cu toate acestea, în mod miraculos; elementul de fond, care a fidelizat acest public, este consecvența cu care s-au editat în egală măsură cărțile de mare valoare ale culturii europene și naționale, dar și cercetări interesante ale specialiștilor români; o breșă în direcția publicului larg s-a produs prin editarea unor lucrări consacrate culturii tradiționale și, în mod special și spectaculos, odată cu apariția cărții de cultură etno-culinară Bucate vinuri și obiceiuri românești |880 pg. format mare| care în 10 ani a cunoscut trei ediții de mare succes și mai multe variante în limbile franceză și engleză. Decisivă pentru creșterea vizibilității editurii a fost împrejurarea că prima ediție l-a promovat pe autor |Radu Anton Roman| ca producător de emisiuni de televiziune pe tema bucătăriei tradiționale românești, iar acesta a promovat sistematic editura, timp de 8 ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria...